Analiză FP: Criza globală de mâncare este aproape. Schimbările climatice vor face ca sudul Europei și câmpia americană să fie deșert

Confruntaţi cu problema schimbărilor climatice, majoritatea oamenilor vor enumera drept principale efecte şi probleme evenimentele meteo extreme. Uragane distrugătoare, furtuni interminable, valuri de căldură mortale, inundaţii şi incendii de pădure. Acest fapt este puţin surprinzător, având în vedere sistemul media centrat pe imagine (spectaculoasă). Vremea extremă ne oferă ceva concret despre care putem spune că are legătură cu schimbările climatice. O vedem în timp real, iar toţi cei care privesc cu atenţie în jurul lor observă că fenomenele meteo extreme au început să crească în intensitate. Deşi vremea extremă reprezintă o ameninţare reală la adresa societăţilor umane, unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte ale schimbărilor climatice este ceva mai puţin evident – e aproape invizibil. Un raport oficial al ONU arată că schimbările climatice sunt puternic influenţate de unul dintre cele mai fundamentale aspecte ale civilizaţiei umane – sistemul de producţie a hranei, arată ForeignPolicy.com

Un caz relevant este cel al gheţarilor montani din Himalaya. Când ne gândim la gheţari care se topesc, ne întristăm cu gândul la pierderea unor minuni ale naturii şi ne îngrijorăm cu gândul la creşterea nivelului mării. Însă aceşti gheţari au un important rol în producţia alimentară globală.

Jumătate din populaţia Asiei este dependentă de apa care curge din gheţarii Himalayeni – nu doar ca sursă de apă potabilă, ci şi pentru agricultură. Timp de mii de ani, pierderea apei din gheţari a fost înlocuită în fiecare an de o nouă creştere a gheţii în timpul iernii. Acum, însă, gheaţa se topeşte mult prea repede pentru a mai fi înlocuită.

Pe traiectoria actuală, în care guvernele iresponsabile ale extremiştilor refuză să recunoască problema şi nu numai că nu iau măsuri pentru oprirea dezastrului, ci îl alimentează de dragul intereselor sau ignoranţei lor, aceşti gheţari vor dispărea în timpul echivalentului unei vieţi de om. Acest fapt va distruge capacitatea regiunii de a mai produce alimente pentru populaţia sa, lăsând peste 800 de milioane de oameni în criză.

În Orientul Mijlociu, seceta şi deşertificarea vor lăsa regiuni întregi infertile şi incapabile de a mai produce hrană. Sudul Europei se va ofili şi va deveni o extensie a Saharei.

Regiuni importante în lanţul producţiei alimentare mondiale, precum China şi Statele Unite vor fi şi ele lovite. Conform avertismentelor de la NASA, secetele intense ar putea transforma câmpia Americană într-un imens deşert.

Problema nu e deficitul, ci risipa de alimente

În circumstanţe normale, deficitul de alimente într-o regiune ar putea fi acoperit de surplusuri din alte locuri de pe planetă. Însă modelele realizate de cercetători sugerează că există un pericol palpabil ca criza alimentară să apară pe mai multe continente. Conform raportului ONU, creşterea temperaturii cu 2 grade Celsius va duce la perturbări susţinute ale producţiei de hrană la nivel mondial.

Proiecţiile asupra schimbările climatice arată efecte devastatoare: creşterea foametei la nivel mondial, malnutriţie şi malformarea copiilor. Dar problema nu poate fi redusă doar la securitatea alimentară. Schimbările climatice au implicaţii serioase în ceea ce priveşte stabilitatea politică globală. Regiunile afectate de deficite alimentare se vor confrunta cu depopulare. În fapt, fenomenul a început deja – în Guatemala şi Somalia sunt oameni care pleacă tocmai pentru că fermele şi gospodăriilor lor nu mai pot funcţiona.

Sistemele politice sunt deja afectate de criza refugiaţilor. Mişcări fasciste încep să apară în mai multe ţări, alianţele internaţionale încep să colapseze. Odată cu pierderea a 40% din recoltele mondiale, e greu de prezis care vor fi rezultatele.

Desigur, problema nu e doar legată de agricultură în general, ci de un anumit tip specific de agricultură – modelul industrial care domină „filosofia” agricolă de o jumătate de veac. Această abordare presupune defrişări agresive pentru a putea face loc culturilor, fapt ce generează 10% din emisia globală de gaze cu efect de seră. Această tehnică e dependentă de folosirea constantă a fertilizatorilor chimici, care degradează şi mai repede solul planetei şi eliberează dioxid de carbon în atmosferă.

Aceasta ar putea părea o problemă insurmontabilă, în primă instanţă. Până la urma, populaţia lumii trebuie hrănită, iar agricultura intensivă pare să fie cel mai eficient mod de a ajunge la acest obiectiv. Mai mult, ar spune unii, având în vedere că cel puţin un miliard de oameni se confruntă cu deficite alimentare ar trebui chiar să sporim producţia prin această metodă.

Lucrurile nu stau aşa, însă. Conform unui raport precedent al ONU, în jur de 25-30% din alimentele produse nu sunt niciodată consumate, în timp ce peste 800 de milioane de oameni sunt subnutriţi. În plus, va fi imposibil să luăm măsuri concrete împotriva schimbărilor climatice şi să păstrăm, în acelaşi timp, acelaşi mod de a face agricultură.

Oprirea irosirii de hrană este pasul crucial care trebuie făcut pentru a face sistemele agricole mai puţin periculoase pentru natură. În acest sens, prima intervenţie care poate fi făcută este confruntarea problemei cărnii de vită – aproape 60% din resursele agricole globale sunt direcţionate pentru un singur produs – carnea de vită. Ea nu este, însă, esenţială diete umane şi doar 2% din caloriile consumate de oameni vin din acest aliment.

Producţia intensivă de carne de vită nu condamnă doar animalele ci sugrumă şi planeta

Calorie la calorie, nutrient la nutrient, carnea de vită este cea mai ineficientă şi distrugătoare (din punct de vedere ecologic) dintre alimentele pe care oamenii le consumă. Mai mult, pentru a putea ţine această industrie în viaţă, mediul este vătămat şi în alte feluri – distrugerea pădurilor pentru a face loc păşunilor.

Fiecare kilogram de carne de vită produce emisii de carbon echivalente cu o călătorie transatlantică cu avionul dus-întors. Conform cercetătorilor, micşorarea consumului de carne de vită în favoarea altor tipuri de carne sau a plantelor bogate în proteine, precum fasolea, ar putea elibera aproximativ 28,5 milioane de kilometri pătraţi, un teritoriu de dimensiunea Statelor Unite, Canadei şi Chinei puse împreună.

Doar o astfel de mică schimbare în obiceiurile noastre de consum ar putea aduce înapoi la natură vaste teritorii care, împădurite fiind, ar putea să capteze echivalentul a 20% din emisiile de carbon eliberate astăzi în natură prin activitatea umană.

În mod constant, cercetătorii au atras atenţia că reducerea consumului de carne de vită, în mod particular în ţările cu venituri ridicate, ar fi politica cu cel mai mare succes în prevenirea pericolelor produse de schimbările climatice.

Un prim pas ar putea fi eliminarea subvenţiilor destul de mari pe care majoritatea ţărilor cu venituri ridicate le oferă fermierilor care se ocupă cu creşterea vitelor. Cercetătorii mai propun, de asemenea, instituirea unei taxe pe carne roşie, despre care consideră că nu numai că ar duce la reducerea emisiilor, dar ar oferi şi beneficii în ceea ce priveşte sistemul public de sănătate.

O abordare ceva mai ambiţioasă ar putea fi scoatere completă de pe meniu a cărnii de vită. Există şi un precedent – consumul carne de balenă sau de rechin este redus sau interzis tot din motive de mediu. Majoritatea ţărilor reglementează agresiv folosirea drogurilor sau armelor de foc şi ar fi de înţeles dacă am avea acceaşi abordare şi asupra produselor care vătămează mediul.

Pe lângă schimbările de dietă şi eliminarea irosirii alimentelor, ONU mai propune şi schimbarea metodelor agricole convenţionale şi adoptarea de metode regenerative: agrosilvicultură, policultură şi alte abordări organice.

Sursa: digi24.ro - Editor: Adrian Dumitru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: